luni, 19 februarie 2024

Constantin Brancusi

Constantin Brâncuşi s-a născut în data de 19 februarie 1876, la Hobița (jud. Gorj), al şaselea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi. Prima clasă primară o face la Peştişani-Gorj, apoi continuă şcoala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă, la păstorit, în copilărie, și ani lungi de ucenicie în ateliere, prăvălii, restaurante în adolescenţă şi tinereţe. În întâlnirile lor pariziene, Brâncuşi şi mai tânărul Petre Pandrea rememorează copilăria oltenească, care este una cu responsabilităţi, unde nu este loc de răsfăţuri ca în modelul literar al domnului Goe. Tânărul Brâncuşi pleacă de acasă să se „procopsească”, adică să-şi găsească un rost prin muncă. Toate studiile lui încep cu un examen reuşit şi se încheie cu diplomă, „patalama”, obţinerea bursei fiind condiţionată de seriozitatea studiilor. Mai întâi, părintele (mama văduvă) trebuie să se angajeze că va plăti în cazul în care tânărul bursier nu va frecventa şcoala sau orice eventuale "rele purtări" ale acestuia, ceea ce Constantin Brâncuşi nu îşi poate permite. Vinde unei rude puţinul pământ, partea sa de moştenire de la tată, şi compensează nevoia
de bani prin cereri de burse adresate bisericii, autorităţilor locale, ministerului. Pentru acestea trebuie să ofere în schimb seriozitate şi rezultate. Pentru obţinerea burselor oferite de Epitropia Bisericii Madona Dudu din Craiova şi de autorităţile judeţului Dolj pe perioada studiilor de la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, şcoala de la Bucureşti eliberează elevului certificate care atestă faptul că a frecventat cu succes cursurile, şi eventualele premii obţinute. În această corespondenţă putem vedea câteva dintre lucrările elevului Brâncuşi care au primit distincţii, păstrate în Serviciul Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale. Actele referitoare la familia Brâncuşi se păstrează la Serviciul judeţean Gorj. Citatele folosite din Petre Pandrea, "Brâncuşi. Amintiri şi exegeze", editura Meridiane, Bucureşti, 1976.

miercuri, 1 martie 2023

Zile Altfel la Biblioteca Comunală Copalnic Mănăștur! În cadrul săptămânii “Școala Altfel”, Biblioteca Comunală Copalnic Manăștur, a fost plină de copii curioși, dornici de cunoaștere, elevii de la Școala Gimnazială Augustin Buzura, clasa pregătitoare si clasa a-I-a. Elevii au ascultat POVESTEA UNUI ȘORICEL DE BIBLIOTECĂ . Am aflat împreună ce înseamnă o bibliotecă,ce cuprinde, ce cărți găsim la bibliotecă, cât de important este să citim, să citim mult. Copiii și-au demonstrat pasiunea pentru lectură, fiind recompensați cu mult râvnitul permis de bibliotecă. Vă așteapt la Biblioteca Comunală Copalnic Manăștur , împreună cu alte sute de cărți interesante!

miercuri, 15 februarie 2023

Ziua Nationala a Lecturii - BIBLIOTECA COPALNIC MANASTUR-SCOALA ,,VASILE GHETIE" BERINTA

15 februarie a fost stabilită ca fiind ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII. Cu ocazia acestei zile se urmareste incurajarea lecturii, atât la nivel național, cât și la nivel local. Ziua Națională a Lecturii are și o semnificație istorică. Pe 15 februarie s-au născut două personalități culturale de seamă ale României. Personalitati care au jucat un rol important în dezvoltarea educației românești, precum și în promovarea lecturii: -criticul literar Titu Maiorescu, care a fost și fondatorul societății literare Junimea -Spiru Haret — un renumit matematician și ministru al Educației. BIBLIOTECA COMUNALA COPALNIC MANASTUR in parteneriat cu Scoala ,,Vasile Ghetie" Berinta incurajand lectura in randul elevilor prin prezentarea mai multor carti:MINUNEA sau Wonder, Bambi, Mary Poppins,Peter Pan, Ridichea Uriasa etc.

joi, 19 ianuarie 2023

Dragi CITITORI Haideţi pe la Biblioteca Comunala Copalnic Manastur astăzi, 19 ianuarie şi mâine, 20 ianuarie, 08:00-16:00, să vă alegeţi lecturi pentru weekendul ăsta prelungit! Şi dacă nu ajungeţi azi-mâine, oricum ne revedem începând de miercuri, 25 ianuarie, cu program normal!

miercuri, 18 ianuarie 2023

175 de aniversări ale scriitorului român, IOAN SLAVICI.

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna) a fost scriitor, jurnalist și pedagog , membru corespondent (din 1882) al Academiei Române. Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de statificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor. L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române. Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit.

15 ianuarie Ziua Culturii Nationale,173 ani de la nasterea marelui poet national MIHAI EMINESCU

15 Ianuarie , Ziua Culturii Nationale / 173 ani de la nasterea marelui poet national Mihai Eminescu ! Mircea Eliade: ”Prin Eminescu, neamul românesc și-a câștigat dreptul la nemurire” Biblioteca Comunala Copalnic Manastur alaturi de Scoala Gimnaziala ,,Augustin Buzura" Copalnic Manastur.

joi, 16 iunie 2022

Vizita la Biblioteca Comunala Copalnic Manastur

În data de 9 iunie, elevii clasei a VI-a , însoţiţi de prof. Oana Chira, au vizitat Biblioteca Comunala Copalnic Manastur. Copiii au fost informaţi asupra serviciilor de bibliotecă destinate lor, au admirat volumul mare de carti găzduite de bibliotecă şi au consultat cărţile din expoziţia de carte pregătită pentru ei, care a cuprins diverse volume apărute la Editura Arthur dintre care si carti donate bibliotecii chiar de catre D-na Profesoara Oana Chira, care este si consilier local.