Zdreanţă
                 de Tudor Arghezi 

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"

Poezia De ce-as fi trist? de Tudor Arghezi

De ce-as fi trist, ca toamna tirzie mi-e frumoasa ?

Pridvoarele-mi sint cosuri cu flori, ca de mireasa.

Fereastra mi-este plina

De iederi impletite cu vine de glicina.

Beteala si-o desface la mine si mi-o lasa,

Cind soarele ramine sa-l gazduiesc in casa.

O prospetime noua suride si invie

Ca de botez, de nunta si ca de feciorie.

De ce-as fi trist ? Ca pacea duioasa si blajina

Ma duce ca o luntre prin linisti de lumina ?

E un suris si-n vraful de carti, sa ma alinte.

Vieti noi tresar vioaie din foste oseminte.

Vad frunza ca scoboara din ramuri cite una.

Le ruginise bruma, le argintase luna.

Aud si gringuritul de dragoste cu jele,

Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scaparatori, i-adun

Din cerul ca o coada deschisa de paun.

Singuratatea-mi doarme, culcata-n somn alaturi,

De-a lungul, intre paturi.

Ma-ntreba citeodata, trezita dintr-un vis :

-,,Esti tot aici cu mine si tot cu mine-nchis?,,

Nu ma sfiiesc de dinsa, nici ei nu-i e rusine

Ca fuge sa se-ascunda de lume linga mine.

De ce-as fi trist ? Ca nu stiu mai bine sa framint

Cu sunet de vioara urciorul de pamint ?

Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus,

In pajistea cu cringuri ? De ce-as fi trist ? Si totus...

Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, (n. 21 mai 1880, București - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.

POEZII pentru clasa V-a A profesor MARIANA GLIGAN

A VENIT ASEARA MAMA
de Vasile Militaru

A venit aseara mama
Din satucu-i de departe
Ca sa-si vada pe feciorul
Astazi om cu multa carte.
A batut sfios la usa,
Grabnic i-am iesit in prag,
Mi s-a umezit privirea
De iubire si de drag.

Sarutandu-i mana dreapta,
Ea m-a strans la piept duioasa,
Si-ntreband-o cate toate,
A intrat apoi in casa.
In launtrul casei mele,
Cata bruma-am adunat
Da prilej ca biata mama
Sa se creada-ntr-un palat.

Si de-abia o fac sa sada
Pe-un divan cu scoarta noua:
"Mi-era dor de tine, maica,
Ti-am adus vreo zece oua,
Nitel unt, ia, colea-n traista
Niste nuci, vreo doua sute ..."
Si cu ochii plini de lacrimi
Prinse iar sa ma sarute.

"Poate mor, ca sunt batrana ...
S-a prins dorul sa ma-ndrume
Sa mai vad o data, maica,
Ce mi-e azi mai drag pe lume.

Biografie Vasile Militaru

Născut: 19 septembrie 1885, Dobreni, judeţul Ilfov 
Decedat: 8 iulie 1959, Închisoarea Ocnele Mari, judeţul Vâlcea 

De la Vasile Militaru ne-au rămas puţine date biografice. Ultima perioadă a vieţii i-a fost ostilă. Multe decenii a cunoscut aprecieri glorioase, iar în final o înfrângere totală, nemeritată. 

Nu putem aprecia că a fost un poet vioara întâi, şi nici nu vrem să arătăm ce înseamnă martir, căci două generaţii au trăit - în diferite forme - teroarea regimului comunist. Dorim doar să punem în lumină adevăratul om Vasile Militaru prin poezia sa, corectând neavenita apreciere a lui G. Călinescu ce nu vedea în el decât "...autorul unor fabule triviale... de un succes extraordinar" (Istoria Literaturii Române, pag. 937, Editura Minerva, Bucureşti, 1986). 

Fiu de plugar, născut în anul 1885 în comuna Dobreni din judeţul Ilfov, este atras, explicabil, de mirajul Bucureştilor, ca fiii de ţărani din romanele semnate mai târziu de Marin Preda. Debutează cu versuri în revista Literatură şi artă română. E remarcat de timpuriu de oameni de elită din cultura timpului, ca Barbu Delavrancea, Alexandru Vlahuţă şi Duliu Zamfirescu - acesta din urmă fiind chiar mândru de descoperirea noului talent. 

Devine repede cunoscut printr-o serie de fabule publicate în revistele Universul, Drum nou şi Porunca vremii. Scrie mult, abordând o tematică largă, dominată de patriotism, de cugetarea filosofică religioasă şi de condamnarea deprinderilor inumane. Tratează o sumedenie de subiecte care au fost, sunt şi vor fi mereu importante vieţii decente. 

Între 1918-1944 îi apar în Capitală, în afară de articole şi versuri găzduite în diferite publicaţii, nu mai puţin de douăzeci de volume distincte, dintre care unele vor fi reeditate la diferite intervale. În timpul războiului publică un volum de versuri patriotice semnat Radu Bardă, care conţinea şi poezii antisemite. 

În perioada interbelică devine unul dintre cei mai populari oameni de cultură din ţară. Se spune că nu exista casă de om care ştia să citească, fără un Vasile Militaru pe etajeră. 

În vasta sa activitate literară nu şi-a clădit o eşafodare a crezului artistic prin polemici. Nu-şi făureşte stilistica din pariuri prinse cu alţi scriitori, cum se defineşte, încet dar sigur, simbolismul lui Ion Minulescu din tangenţa cu opinia în temă a lui Topârceanu. Ori cum au fost disputele scrise dintre Sadoveanu şi Henric Sanelievici privind semnificaţia baladei Mioriţa, polemică ce ne-a aşezat în rafturi, ca argument, romanul Baltagul - giuvaier al literaturii române. Întreaga operă a lui Vasile Militaru este prin excelenţă originală. Foloseşte un verb uşor accesibil, limpede, aşezat cu o măiestrie rar întâlnită în idei mature. Formularea, uneori prea facilă, cucereşte prin logica unui umanism profund, plin de înţelepciune. 

Priza la cititor este imediată şi toată atenţia, încântată, e dirijată spre tâlcul final. Deşi îşi face intrarea în literatură şi în memoria românului prin fabule, ele sunt doar o mică parte din tot ce a scris. Aproape întreaga sa operă e-n versuri, cu iz nostalgic de morală filosofică, de părintească sfătoşenie, aşa cum a deprins să cugete, copil fiind, la şezătorile din lumea satului. 

Plină de atmosferă creştină, uneori poezia sa îşi propune atenţionarea la noi spaţii ale durerii cauzate de abaterile amare de la ordinea firească a Genezei. Autorul e conştient că, mai mult ca oricând, prima jumătate a secolul XX a făcut ca oamenii să-şi consume machiavelic existenţa terestră. Niciodată "Scopul scuză mijloacele" nu s-a identificat mai bine cu verbul a supravieţui. Abruptele răsturnări politico-sociale au creat debusolări care tulburau adânc. Tot insul se zbătea pentru a fi, îşi punea problema sensului existenţei şi aştepta revelaţii. În acest context speranţa în Dreptatea Divină apare ca nevoia pâinii în casa omului sărac. 

Omul trebuie înţeles ca ultima şi cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu. Dar credinţa lui Vasile Militaru nu este cea a creştinului smerit, care ia cunoştinţă de Divinitate doar la slujbele duminicale. Pentru poet a fi drept nu-i o virtute. Dreptatea şi binele sunt privite ca un firesc al firii care trebuie să existe mereu în noi. 

În poezia lui Vasile Militaru credinţa purifică orice umbră de îndoială, oferind în schimb încredere şi optimism. Religia dă explicaţii oricărui fenomen. Spre exemplu, contrar părerii lui Petre Ţuţea, care spune că rugăciunea aparţine doar oamenilor, Vasile Militaru e convins că toate fiinţele vii, de vreme ce sunt creaţia Demiurgului, îşi au forma lor de rugăciune. 

Comuniştii au perceput credinţa în Dumnezeu a poetului şi încrederea sa de neclintit în dreptate şi adevăr ca pe un ghimpe în coaste. Că noul regim al anilor '50, structurat ideologic pe ateism, era şcolit de Kremlin în manipularea dură a personalităţilor culturale, cunoaştem. Dar durerea noastră de acum e că peste decenii, dacă nu-i promovăm opera, nepoţii noştri nu vor şti mai mult de Vasile Militaru decât că a fost un mărunt... fabulist trivial. 

Spicuim din prefaţa semnată de Tudor Nedelcea la volumul apărut postum Poemele nemuririi, editura Scrisul Românesc, Craiova, 1995: "Sentinţa nr. 390 din 20 iunie 1959 a Tribunalului Militar din Craiova condamnă pe inculpatul Militaru Vasile la... 42 de ani de detenţie şi confiscarea totală a averii personale pentru crima de uneltire contra ordinei sociale şi pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise''. Avea atunci 74 de ani. Dacă nu murea la 18 zile după pronunţarea sentinţei, la Ocnele Mari, ar fi ieşit din închisoare în anul 2001, la venerabila vârstă de 116 ani, urmând să-şi trăiască tot restul vieţii reeducat în disciplină comunistă... 

http://copalnicm-mm.ebibliophil.ro
http://copalnicm-mm.ebibliophil.ro

2 APRILIE ZIUA CĂRȚII

2 aprilie - Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret

În anul 1967, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a hotărât ca ziua de naştere a scriitorului Hans Christian Andersen să fie sărbătorită ca Zi Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret. Sărbătorirea acestei zile este un omagiu adus marelui scriitor danez, cunoscut în întreaga lume pentru opera literară dedicată copiilor, dar şi o încercare în plus de a-i atrage pe cei mai mici cititori în minunatul univers al cărţilor.

Hans Christian Andersen a trăit între 2 aprilie 1805 şi 4 august 1875, talentul literar fiindu-i remarcat încă de la 17 ani de un regizor al Teatrului Regal. În 1835 a publicat primul său volum de basme, intitulat „Poveşti istorisite copiilor”. În perioada 1835-1850 a scris cele mai cunoscute şi apreciate scrieri ale sale: „Soldăţelul de plumb”, „Răţuşca cea urâtă”, „Povestea privighetorii”, „Crăiasa zăpezilor”, „Fetiţa cu chibriturile” etc.

Basmele şi povestirile marelui scriitor danez au fost traduse în peste 100 de limbi, înfrumuseţând copilăria multor generaţii de copii din întreaga lume. Povestioara mea preferată este „Prinţesa şi bobul de mazăre”, dar sunt convinsă că printre voi sunt mulţi care o îndrăgesc pe Degeţica, unii care ar vrea să-i croiască împăratului nişte haine noi şi, cu siguranţă, sunt mulţi aceia care vor să salveze Soldăţelul de plumb din foc.

            Vă aştept la BIBLIOTECA COMUNALĂ COPALNIC MĂNĂȘTUR

 „să încălecăm pe o lebădă sălbatică” şi să pătrundem în lumea basmelor lui Hans Christian Andersen!

BISERICA ORTODOXĂ

din COPALNIC-MĂNĂŞTUR

            I. Scurt istoric al localităţii COPALNIC-MĂNĂŞTUR

            Localitatea Copalnic-Mănăştur este situată în partea sudică a judeţului Maramureş, în frumoasa depresiune unde îşi dau întâlnire râurile Bloaja şi Cavnic,  la o distanţă de 28 km de Baia Mare şi 20 km de Târgu-Lăpuş.

            Copalnic-Mănăştur este reşedinţa uneia dintre cele mai mari comune din judeţul nostru, întinsă pe o suprafaţă de 112 km patraţi, având 12 sate(Copalnic-Mănăştur-reşedinţa, Berinţa, Cărpiniş, Copalnic, Copalnic-Deal, Curtuiuşu Mic, Făureşti, Lăschia, Preluca-Nouă, Preluca-Veche, Ruşor şi Vad). Aşezată la răscruce de drumuri, localitatea are astfel căi de comunicaţie spre Cavnic, Baia-Sprie, Baia Mare şi Târgu-Lăpuş.

            Istoria localităţii este străns legată de cea a Cetăţii Chioarului. Cunoaşterea trecutului istoric al nordului Transilvaniei s-a datorat mai cu seamă istoricilor români şi maghiari din secolele XIX-XX: Vasile Pârvan, Ion Andrieşescu, S. Borovsykz, A. Szirmay etc. Dintre documentele referitoare la această localitate  vom aminti de cel din 1367 prin care Ludovic I de Anjou regele Ungariei(1342-1382) dăruieşte Chioarul, voievozilor români Drag şi Balc şi fratelui lor Ioan.Aceştia au stăpânit până în 1424, când districtul se fărmiţează în moşii mai mici.

În secolul XVI în districtul Chioar existau mai multe voievodate. Voievodatul Copalnic era mentionat în 1560 cu 9 sate aparţinând voievodului Gheorghe. În 1603 între cele 16 voievodate ale Cetăţii Chioar se menţionează şi Copalnic-Mănăştur cu 6 sate, având ca voievozi pe Gheorghe Pop şi Lucaciu. În secolele XVI-XVIII în cadrul Comitatului Chioar, cel mai important centru după Şomcuta Mare, era Copalnic-Mănăştur. În acest centru, în secolele XVIII-XIX au loc adunări ale conducătorilor săteşti, în care dezbăteau probleme legate de organizare şi administrare. De fapt Copalnic-Mănăştur a fost centru pentru toate satele din împrejurimi. În anul 1857 se formează plasa Mănăştur cu reşedinţa la Copalnic-Mănăştur. Din 1865 aici au început să se ţină cu regulariate târguri săptămânale de ţară, care primăvara şi toamna durau chiar două zile. Apoi s-a stabilit o singură zi cunoscută ca-„miercurea la Mănăştur”.În anul 1867 districtul Cetatea Chioarului a fost desfinţat ca unitate administrativ-economică.

            În 1894 s-a înfiinţat la Copalnic-Mănăştur societatea de credit şi acţiuni „Râureana” a cărui preşedinte a fost Vasile Lucaciu.

            În 1900 este angajat în funcţia de contabil la banca „Râureana”, Teodor Medan, absolvent al Preparandiei de învăţători din Oradea. După o activitate de trei ani de dascăl într-o localitate din judeţul Sălaj, a fost nevoit să părăsească învăţământul din motive de sănătate. Educaţia muzicală primită la Oradea şi dragostea pentru arta corală, au rămas nestinse în sufletul său. Odată cu venirea lui Teodor Medan în Copalnic-Mănăştur, dorinţa fierbinte a locuitorilor de a întemeia  un cor avea sorţi de izbândă. La început s-a închegat o formaţie corală bărbătească de aproximativ 40 de membrii. Astfel prima reprezentaţie în public a avut loc în 15 august 1901.Numele celor care au pus temeliile acestui cor: Gheorghe Dunca, Iosif Nechita, Vasile Pop, Ioan Pop, Ştefan Mihalca, Gavrilă Dragomir, Petre Dragomir, Gavrilă Petrovan, Ioan Pop a lui Gavril, Ioan Pop a lui Ion, Grigore Danciu, Ioan Bota, Gavrilă Dragomir, Vasile Mihalca, Vasile Pop a lui Mihai, Gheorghe Bota, Alexandru Dragomir, Grigore Mihalca, Ştefan Mihalca lui Gheorghe, Dumitru Pop, Vasile Bota, Vasile Dragomir, Nechita Dragomir, Alexandru Dragomir a lui Ioan, Ioan Codre, Ioan Mihalca a lui Ştefan, Ioan Bob, Grigore Pop, Petre Mihalca, Ştefan Pop, Nicolae Pop, Gheorghe Dunca, Ion Şimon şi Ştefan Cârlig.Teodor Medan a fost dirijor până în 1912 predând bagheta lui Gheorghe Vancu, un tânăr venit din părţile Banatului dintr-o familie cu veleităţi cultural-artistice. Din 1918 dirijatul corului este preluat de director şcolii primare, învăţătorul Valeriu Bărbos. După şase ani de muncă, în anul 1924, învăţătorul Valeriu Bărbos, predă bagheta, tânărului învăţător Teodor Paşca, absolvent al Şcolii normale „Andrei Şaguna” din Sibiu, fiind ucenic al celebrului compozitor şi dirijor Timotei Popoviciu. Printr-o muncă susţinută, cu răbdare şi pricepere, a creat un cor mixt. În 1936 Teodor Paşca se mută la Satu-Mare şi conducerea formaţiei este preluată de tânărul învăţător Gheorghe Văleanu, absolvent al Şcolii normale din Oradea. Acesta dirijează corul până în 1940. Din acest an şi până în 1945 corul a încetat şă mai răsune.În toamna anului 1945, corul şi-a reînceput activitatea sub bagheta învăţătorului Vasile Pop. Primul program în faţa publicului, după război, a avut loc în decembrie 1945. Pentru propăşirea corului au muncit cu entuziasm: Maria Dan, Ileana Dragomir, Rozalia Gherghel, Elisabeta Bob, Letiţia Nechita, Valeria Pop, Elena Marincaş, Eleonora Dragomir, Hermina Tureanu, Valeria Pop, Elena Bob, Aurelia Dragomir, Leontina Bistrischi, Dumitru Bob, Ioan Nechita, Silviu Dragomir, Alexandru Cheşei, Horaţiu Micle, Gheorghe Măguţ, Ioan Pop, Augustin Dragomir, Valeriu Costan, Sandu Dragomir, Dumitru Dragomir, Ioan Pop, Valer Bob, Ştefan Dragomir, Alexandru Cheşei, Iulian Mihalca etc. O valoroasă contribuţie şi-au adus-o şi solişti corului: Ileana Dragomir, Marian Mihalca, Ioan Tureanu, Nicolae Mihăilescu şi Ana Lenghel.

Şcoala românească din Copalnic-Mănăştur a fost înfiinţat în 1854. De pe băncile acestei şcoli s-au ridicat mulţi intelectuali de valoare dintre care amintim: învăţătorul Alexandru Pop care a predat la „Şcoala de fete” din Năsăud, medicul Iuliu Anca şi Vasile Botta, dirijorul Leontin Anca, actriţa Marieta Anca, juristul Clemente Petrovan etc.

            La începutul secolului XX exista la Copalnic-Mănăştur o sinagogă, care din 1912 a devenit dispensar medical. Odata cu venirea comunismului a fost trecut în proprietatea primăriei. Cea mai longevivă familie de medici a fost domnul  Paşca Liviu din anul 1953, urmat de cei doi fii senator Liviu Titus şi Vlad Severius, actualmente.

            La Marea Adunare din 1 decembrie 1918 de la Alba-Iulia a luat parte o delegaţie numeroasă de la Copalnic-Mănăştur, în frunte cu Emil Dragomir, Vasile Petrovan, Alexandru Chira, Samoilă Pop şi Vasile Pop.

            În anul 1925 documentel vremii ne vorbesc de existenţa a trei biblioteci şcolare(634 volume), săteşti(60 volume) şi bisericeşti(92 volume). Fundaţia culturală „ASTRA” îşi avea sediu la Copalnic-Mănăştur. Între anii 1925-1927 s-au ţinut 19 cercuri şi prelegeri poporale: „Datoriile soţilor între dânşi”-Teodor Paşca, „Tuberculoza şi apărarea contra ei”-medic Leon Prodan, „Iubirea de şcoală”-învăţător Teodor Bota etc. S-au mai susţinut reprezentaţii teatrale cu piesele „Gura lumii”, „Ştefan şi Victoria”, „Poemul Unirii” şi „Cuza Vodă”.

            Norii negri ai celor două războaie mondiale s-au abătut şi pe aceste meleaguri. Astfel de la Copalnic-Mănăştur şi-au dat viaţa pentru  neamul românesc  devenind eroi:

-primul război mondial(1914-1948): Anca Ioan a Pădurarului, Anca Ioan din Vale, Bob Alexandru a Fătului, Bob Vasile a Nuţului, Bob Grigore, Bob Ilie a Diacului, Bota Gheorghe Andraş, Dr. Bota Teodor, Cheşei Ioan a lui Ilie, Cheşei Vasile a Văsălicuţi, Ciceu Ioan, Dragomir Gheorghe, Dragomir Găvrilă, Dragomir Sabin învăţător, Florean Gheorghe Costan, Inouan Vasile, Lăcătuş Alexandru Brumi, Marincaş Alexandru a lui Grigore, Mihalca Grigore, Mihalca Andrei şi Ioan a lui Gheorghe Nuţ, Mihalca Ioan a lui Ilie, Nechita Iacob, Pop Ioan Teodor, Pop Dumitru Maftei, Pop Ioan din Baltă, Pop Gheorghe, Pop Gheorghe a Anisiei, Tarţa Grigore a Păvălesii, Şimon Teofil a Anisiei, Ungur Vasile, Micle Alexă şi Şimon Mendel.

-al doilea război mondial(1940-1945): Dragomir Vasile a Nechiti, Florian Ioan din Deal, Marincaş Vasile a lui Grigore, Mihalca Ioan a Văsălichi Andraş, Bode Virgil a preutesi, Vălean Gheorghe învăţător, Avram Adrian notar, Pop Augustin a lui Ionu lui Teodor, Hordo Ioan a lui Mihai, Petrovan Mihai, Nechita Ioan a lui Iacobuţ, Danciu Gavril a Floarei, Bota Alexandru a lui Ghiuri Nuţ, Herman Nicolae a Cicioaiei, Ciceu Nicolae a lui Ioan, Florian Gavril a lui Costan, Şimon Ioan a lui Gavrilă Anisie, Roman Ioan(Măgureni) şi Iacob Ştefan(Ruşor). Din respect pentru ei şi apreciindu-le sacrificiul suprem, urmaşii lor şi nu numai, în anul 2007 au ridicat un monument aşezat în curtea Bisericii Ortodoxe.

            Tradiţia orală spune că un călugăr venit  cu neamurile lui din localitatea Biserica Albă din Maramureş, s-a aşezat lângă valea Cavnicului, unde de la 1405-1424 a ridicat o mănăstire cu o biserică de lemn. Numele Copalnic-Mănăştur se trage de la slavonescul topalynik(=vale caldă) şi de la cuvântul românesc mănăstire. Se presupune că întemeietorul mănăstirii făcea parte din familia Pop, cea mai veche pomenită în Copalnic-Mănăştur, care a răscumpărat biserica din lemn cu 100 de florini arginţi şi în locul ei s-a ridicat actuala biserică.

            Biserica ridicată a dăinuit până în 1700, când s-a reconstruit tot din          lemn, servind ca biserică parohială până în 1872. Sfântul locaş de închinăciune ortodox român cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost ridicat sub păstorirea preotului Anca Mihai 1880-1884 din contribuţiile benevole ale credincioşilor.

            Lucrarea a fost executată de meşterii: Ioan Munteanu(Şomcuta Mare), Emil Orban şi ajutorul de zidar Pop Mafteiu(autohton). Pereţii sunt zidiţi din piatră, care a fost adusă la faţa locului din „Dealul Pietrişului”.Are forma de navă cu altar semicircular, cu calotă semisferică, naosul şi pronaosul cu boltă semicilindrică şi cu turn la intrare.Biserica a fost apoi dotată cu iconostas şi pictură.

            În anul 1904 s-a acoperit turnul cu tablă zincată, înlăturându-se draniţa. Tot în acest an s-a aşezat în turn ceasul mecanic, de provenienţă austriacă, care a fost repus în funcţie în 2012 după o stagnare de mai bine de un sfert de secol.

            În 1912 s-a acoperit corpul clădirii cu eternit, înlocuindu-se acoperişul de draniţă.

            Clopotele au fost aşezate în turn în 1931, înlocuindu-le pe cele vechi.

            În primăvara anului 1948 s-a reînoit acoperişul de tablă de pe turn.

            În 1956 s-a făcut renovarea exterioară a pereţilor de către meşterul Gavril Paşca.

            În 1960 s-a înlăturat de pe corpul clădirii acoperişul de eternit şi a fost înlocuit de tablă zincată de meşter Gheorghe Tulici din Baia Mare.

            În 1964 s-a introdus curentul electric.

            Între 1969-1971 pânza de pe boltă a fost înlocuită cu alta nouă şi s-a început să se refacă vechile picturi. Zugrăvirea pereţilor interiori s-a făcut de Kiraly Ludovic din Baia Mare, iar renovarea exterioară de Pop Dumitru din Baia Mare. Toate aceste cheltuieli fiind suportate de credincioşi sub atenta îndrumare a preotului Victor Buda. şi a prim-curatorului Vasile Cheşei.

            În 1982 s-a făcut repictarea bisericii de pictorul Ioan Dreptu, care există şi în prezent.

            Preoţi slujitori: Anca Mihai(1879-1884), Nicolae Avram(1885-1935), Ioan Medan(1935-1940), Emil Dragomir(1940-1949), Buda Victor(1951-1971), Cozmuţa     (1972-1973), Nechita Alexandru(1974-1998)-ca paroh şi apoi ca preot II(1998-2004), Grosu Daniel(1998-2000) şi Oros Florian-Ioan(2000- în prezent).

            Epitropi de seamă: Bob Grigore a Onuţului, Botha Petre, Dunca Nicolae, Botha Petre a lui Andrei, Paşca Gavril, Cheşei Vasile, Gherghel Leon şi Prof.Bota Ioan(în prezent).

            Cântăreţi bisericeşti: Bob Ion, Ion a Prelucanului, Pop Ioan a lui Găvrilă, Micle Găvrilă, Tureanu Ioan şi Florian Gheorghe(în prezent).

            Paraclisieri bisericeşti: Bob Andrei, Botha Alexandru, Botha Ion a Aristini, Botha Teodor şi Nistor Ioan (în prezent).

            II. Date actuale ale Parohiei

            Titlul Eparhiei: Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului.

            Protopopiatul: Lăpuş

            Parohia: Copalnic-Mănăştur

            Ierarhii: P.S. Sa Iustinian Chira Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului şi

                           P.S. Sa Iustin Hodea Sigheteanul Arhiereu-vicar al Maramureşului şi Sătmarului.

            Protopopul titular: Pr. Ciceu Ioan

            Preotul Paroh: Pr. Oros Florian-Ioan

            Membrii comitetului parohial: Râmbu Gheorghe, Oniga Şofron, Pop Octavian, Cârlig Sorin, Hordo Grigore, Medan Ioan, Dragomir Aurel, Florian Dinu, Pop Ioan, Burzo Grigore, Petrovan Aurel, Nechita Ştefan, Bota Alexandru şi Mihalca Valeriu.

            Cântăreţ bisericesc: Florian Gheorghe.

            Paraclisier: Nistor Ioan

            Cor: La începutul anului 2011, cu ocazia de sfinţire a caselor, preotul paroh a cooptat dintre credincioşi pe cei ce aveau să reînvie activitarea corală la Copalnic-Mănăştur, după o pauză de 20 de ani. La început bagheta corală i-a fost încredinţată Pr. Prof. Lazăr Marius-Alexandru, care din cauza unei boli a predat ştafeta localnicului Aurel Bolbos, care este dirijor şi în prezent fiind uneori secondat de învăţătoarea Mărioara Bota. Astfel s-a înfiinţat asociaţia  „Voci mănăşturene”.Membri corului în 2011(în ordine alfabetică):Agoşton Maria, Agoşton Mădălina, Bota Mărioara, Bobb Ovidiu, Bobb Valerica, Burzo Grigore, Burzo Ludovica, Cârlig Sorin, Dunca Ana, Duma Maria, Duma Costică, Florian Gheorghe, Măguţ Luana, Măguţ Valentina, Neamţ Ionel, Oniga Stela, Oniga Şofron, Pop Aurel, Pop Dumitru, Pop Veronica, Petrovan Aurelia, Petrovan Aurel, Petrovan Maria, Râmbu Gheorghe, Sindreştean Zaharie, Sindreştean Elena, Văliu Gheorghe-Marian, Văliu Cornelia, Telianu Nicolae, Tureanu Ioan, Lupşe Adrian: În 2012 corul s-a redus prin căsătoria tinerei Măguţ Luana(mutarea domiciliului) şi decesul inginerului Văliu Gheorghe-Marian.

            Consiliul parohial: Prof. Bota Ioan(epitrop), Bolbos Aurel, Prof. Bobb Ovidiu, Bob Alexandru, Burzo Grigore, Costin Vlad, Marc Cornel, Nechita Ştefan, Pop Victor, Şerban Gheorghe, Voievod Gheorghe.

            Bunuri mobile şi imobile. Dintre bunurile imobile amintim: biserica şi casa parohială, cimitirul, pământurile şi pădurea. În iulie 1999 s-a eliberat TITLU de PROPRIETATE nr. 6090/28, în suprafaţă totală de 2 ha 8910 mp pentru terenuri. În 2005 au fost întăbulate în CF 1435/06.09.2005. Tot în acest an s-a pus înposesie şi 10,84 ha pădure. În 2012 s-a trecut la punerea în posesie a încă 10 ha.

            Clădiri: biserica, şura, casa parohială şi capela.

 

                                                                      

                                                                                  Pr. paroh

                                                                          Oros Florian-Ioan 

 

INTERCULTURALITATE la COPALNIC MANASTUR

Intalniri ale tinerilor din doua comune cu tari diferite ROMANIA-UNGARIA

SCOPUL: vrem ca tinerii sa descopere diferite realitati sociale si culturale pentru a aduce idei noi in comunitate bazate pe exeperiente noi  in contact cu alte culturi si care vor fi adaptate nevoilor tinerilor.

Este o sansa sa descopere lucruri noi ,experiente,abilitati de comunicare si cooperare!

POVESTEA MĂRȚIȘORULUI

Floare mică, fir de vis,
Ochii cine ți-a deschis?
Ce curaj ai de cutezi
Să scoţi capul din zăpezi?

Cupă albă de lumină,
Spre ce zariște senină
Îți ridici încetinel...
Preasfiosul clopoțel?...

Însemnînd pe-alocuri drumul
Primăverii cu parfumul
Scuturat în zori de zi
Peste mii de ape vii,

Ai pus iernii stăvilar
La sfîrșit de făurar
Și pe șnurul tricolor
Te-ai aprins in mărţișor...
                         ALEXANDRU BĂLANESCU