vineri, 1 iulie 2016

MUNCA SI VIATA IN OLANDA

Ambasada Olandei, în parteneriat cu Fundația Progress și Bibliotecile Județene din: Maramures, Galați, Sibiu, Bacău, Mureș, Suceava, Timiș, Brăila implementează în perioada aprilie-august 2016, acțiunea Inf .Olanda: întrebați un bibliotecar!. Acesta face parte din Proiectul privind mobilitatea forţei de muncă, demarat de Guvernul olandez în 2014.
Scopul proiectului este acela de a informa cetățenii români interesați de munca în Olanda privind necesitatea unei bune documentări înainte de plecare. Succesul la locul de muncă şi integrarea în comunitate, precum şi prevenirea pericolelor legate de contracte de muncă nefavorabile sau chiar de exploatarea prin muncă depind în mare măsura de cunoaşterea drepturilor, obligaţiilor, oportunităţilor şi riscurilor privind viaţa şi munca în Olanda.
Inf.Olanda: întrebați un bibliotecar! urmărește utilizarea potențialului bibliotecarilor locali, precum și a spațiului disponibil în biblioteci, ca loc de referință în comunitate unde pot fi accesate informații și materiale utile în documentarea deciziei de a lucra în străinătate.
Si la Biblioteca Comunala ,, COPALNIC MANASTUR'' gasiti informații care vizează munca  in Olanda , informatii puse la dispoziția publicului prin afisarea unor fluturasi, broșuri si afișe.
Pentru mai multe informatii va astept la sediul bibliotecii aflat in centrul comunei.
                                                                  BIBLIOTECAR OLAH NICOLETA