vineri, 25 iunie 2021

Invitație la lectură

 


”Bibliotecara de la Auschwitz”- de Antonio G. Iturbe

”Bibliotecara de la Auschwitz” a spaniolului Antonio G. Iturbe a apărut la Editura Humanitas. Este o poveste fantastică şi plină de speranţă despre curajul de care dă dovadă o adolescentă și despre iubirea de cărți. Cartea se bazează pe povestea adevarată care o are în prim-plan de Dita, o tânără de 14 ani, ce locuiește în Blocul 31. Autorul povestește încercările fetei de a salva cu prețul vieții cele 8 cărți care constituiau biblioteca blocului, transformat în secret, într-o școală pentru copii din lagăr. Cărţile reprezintă pentru Dita şi pentru ceilalţi prizonieri o evadare din lumea dură în care sunt nevoiţi să trăiască. Cititorul află povestea Ditei şi a celorlalţi supraveghetori şi profesori din blocul 31, aspecte terifiante ale vieţii în lagărul de concentrare, pe unde trecea deseori doctorul Mengele. Fredy, supraveghetorul Blocului 31, este confidentul Ditei. O îndrumă și o ajuta să aibă grijă de cărți. Bătălia Ditei cu viața la Auschwitz începe în momentul în care Fredy, alături de alți profesori, sunt nevoiți să se mute în alt lagăr. Adolescenta continuă să împrumute cărți, punându-și viața în pericol, până când ea și mama ei, Liesl, sunt nevoite, alături de alți oameni, să parăsească lagărul. Dita lasă în Blocul 31 o parte din viața ei, cărțile, și încearcă să supraviețuiască războiului, adormind în fiecare seară cu gândul la biblioteca pe care a avut-o în grijă.
Adevărata Dita Kraus trăieşte și astăzi în Israel, viaţa ei reprezenând sursa de inspiraţie a autorului.