joi, 1 aprilie 2021

1 aprilie – Ziua Internațională a Păsărilor.

1 Aprilie coincide cu perioada în care se întorc păsările  după ce  au stat departe de frigul iernii.Tot la această dată este sărbătorită Ziua păsărilor, prin diferite activități și prezentări,  care au rolul de a le explica copiilor importanța conservării acestora.

Astăzi, Biblioteca Comunală Copalnic Mănăștur a fost  invitată la  Gradinița Copalnic Mănăștur, unde a prezentat  copiilor Covorul povestitor ,, Legenda Sticletelui''(material împrumutat de la Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu"), și a citit și o poveste japonează tot despre păsări: ,, Cocorul  Fermecat".

Gazdele  acestui eveniment au fost educatoarele Pop Delia, Filip Maria și  copiii de la Grădinița Copalnic Mănăștur.

Cu prilejul acestui eveniment, am desfășurat activitatea ,, Să cunoaș tem păsările de talie mică din România".

Și astfel vedeta acestei activități a fost STICLETELE-care este o pasăre de talie mică din România, cu penele viu colorate ca un claun.

După materialul prezentat, referitor la păsări am discutat  despre felul  cum își  construiesc cuiburile, cum își clocesc  ouăle și își cresc puii și despre cântecul  păsărilor. Prin urmare, copiii  au recunoscut unele păsări ca : vrăbiuța, porumbelul, rândunica, dar pe sticlete nu l-au cunoscut  ceea ce le-a creat o adevărată curiozitate și au înteles că trebuie să aibă grijă de păsări!

 Vă aștept  cu drag la bibliotecă  unde puteți împrumuta diverse cărți  și despre biodiversitate.

Bibliotecar Olah Nicoleta