vineri, 29 mai 2020


Comunicat de presă
28.05.2020

Inițiativa națională “CODE Kids - Copiii fac coding în bibliotecile publice” se extinde și în rețeaua de biblioteci publice din Maramureș, în ciuda pandemiei de coronavirus!

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Maramureș, împreună cu filiala „Firiza” din Baia Mare și 4 biblioteci publice locale (Ulmeni, Rona de Sus, Copalnic-Mănăștur și Budești) se alătură  proiectului CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice, dedicat dezvoltării de competențe de programare vizuală și STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) în rândul copiilor din mediul rural.

Prin activitățile de formare și atelierele online organizate, proiectul deschide o fereastră către explorarea lumii digitale, cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare. Astfel, peste 1400 de copii din mediul rural, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Bibliotecile publice au un rol central în proiectul CODE Kids, facilitând învățarea tehnologiei și utilizarea internetului într-un mod practic.
“44% dintre elevii români de gimnaziu sunt la țară și aproape 50% dintre ei au luat în 2017 note sub 5 la Evaluarea Națională la matematică. Prin inițiativa CODE Kids - Copiii fac coding în bibliotecile publice, rescriem viitorul copiilor din mediul rural și urban mic învățând, exersând și jucându-ne cu linii de cod. Cu resursele actuale și cu cele puse la dispoziție de partenerii care doresc să ni se alăture, plănuim să rescriem viitorul pentru 2000 de copii din satele și orașele mici ale României. Fundația Progress are însă în rețea aproximativ 1700 de biblioteci, tot atâtea locuri în care inițiativele CODE Kids pot prinde viață și susține dezvoltarea altor mii de copii.” – Ovidiu Ana, manager de proiect.
Despre proiectul CODE Kids
Inițiativa CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin, prin rezolvarea unor teme digitale creative. Importante centre de învățare și de inovare socială, bibliotecile au un rol central pentru învățarea tehnologiei și utilizarea internetului, într-un mod practic de către grupurile vulnerabile.
Prin acest proiect, Fundația Progress își propune să faciliteze un program pe termen lung de formare în competențe digitale pentru copiii aflați în mediile rurale și mic urbane, adesea izolate, printr-o abordare tip action learning. În acest moment, Fundația Progress coordonează 95 de cluburi de programare, care își desfăsoară activitatea în bibliotecile publice din tot atâtea localități rurale și mic urbane. Aici învață bazele programării și câștigă competențe STEM peste 1400 de copii.
Inițiativa CODE Kids este realizată cu sprijinul financiar al Romanian-American Foundation, în parteneriat cu SIMPLON România  și beneficiază de suportul oferit de rețeaua de biblioteci publice din țară, Orange, Societe Generale, Institutul Aspen România și CEZ România.
Despre Fundația Progress
Fundația Progress este o organizație nonguvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce pilotează inițiative locale în domeniul educației/ formării, incluziunii și dezvoltării comunitare pe care le scalează apoi la nivel național, drept bune practici, folosind bibliotecile publice ca puncte focale de învățare și centrele de inovație socială, pentru a ajunge la orice grup social- în special la cele marginale.

Pentru informații:
·         Ovidiu Ana, Manager de Proiect CODE Kids România
email: ovidiu.ana@progressfoundation.ro
·         Andreea Dumitrescu, Coordonator Comunicare Progress Foundation
email: andreea.dumitrescu@progressfoundation.ro

Informații suplimentare pot fi găsite online la www.codekids.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/CodeKidsRomania/  

Sistemul solar | Desene animate educative pentru copii | Mercur, Venus, ...

joi, 28 mai 2020

Clubul din Bibliotecă "CodeDojo C.M."

Biblioteca Comunală Copalnic Mănăștur a fost selectata pentru a face parte din proiectul național Code Kids-Copiii fac coding în bibliotecile publice.
Acest proiect presupune înființarea unui club de coding în bibliotecă, în care copiii și bibliotecarii din mediul rural  își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității prin rezolvarea unor teme digitale creative.
   Prin activitățile pe care le desfășoară acest proiect, copiilor li se deschide o oportunitate  de învățare și explorare a lumii digitale și încurajarea spre o carieră în tehnologie.
  Acest proiect este implementat de Fundația Progress care își propune să faciliteze  un program pe termen lung de formare în competențe digitale pentru copiii aflați în mediile rural și urban mic, izolate printr-o abordare  de tip action learning.

   Biblioteca Comunala Copalnic Mănăștur  a răspuns acestei provocări prin faptul că bibliotecarii  trebuie să ofere asistență informațională utilizatorilor  astăzi mai mult  ca și oricând în contextul actualei pandemii, așa ca  a luat ființă clubul de coding din Biblioteca Comunală Copalnic Mănăștur .

Clubul  ,, CodeDojo C.M. " are în componența sa 12 elevi din comunitate.


  Eforturile elevilor sunt răsplătite prin diplome și premii oferite de Fundația Progress.

  Mulțumesc pe această cale Fundației Progress, Simplon România și Bibliotecii Județene ,,Petre Dulfu,, Baia Mare.
  Felicitări copiilor implicați și aștept ca si alți copii să ni se alăture  acestui club de coding in care deocamdată ne întâlnim online.

 Pot să fiu contactată la numărul de telefon 0764 172 248 sau email: nicoleta.olah@yahoo.com.
Bibliotecar: OLAH NICOLETA