miercuri, 13 ianuarie 2021

Mihai Eminescu -,, Luceafărul poeziei românești,,







Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850 în Botoșani și a murit pe 15 iunie 1889 în  București.

 15 Ianuarie este ziua în care îl omagiem pe Mihai Eminescu -Luceafărul  Poeziei Românești, personalitate marcantă în cultura română și universală și tot pe această dată marcăm ZIUA CULTURII NAȚIONALE.

Poetul a fost,  al șaptelea copil al lui Gheorghe și Ralucăi Eminovici, mai târziu numele i-a fost schimbat în Eminescu de către Iosif Vulcan directorul revistei  ,,Familia''  care a publicat primele versuri ale poetului.

Debutul său literar s-a produs la vârsta de 16 ani într-un moment trist, la moartea profesorului Aron Pumnul  de unde și poezia ,,La mormântul lui  Aron Pumnul''  publicată într-o  broșură comemorativă.

A fost mereu orientat către natură și preocupat de  modificările pe care le aduce fiecare anotimp de unde a avut inspirația pentru poeziile ca:

,, Fiind băiet păduri cutreieram''

,,Lacul''

,,Revedere''  etc.

Gustul pentru trecut, pasiunea  pentru  istoria națională, nostalgia pentru copilăria petrecută la Ipotești,  melancolia și întoarcerea în natură sunt doar câteva caracteristici ale poeziilor sale.

                ,,Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece,

                   Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor și rece''.

Versurile finale ale capodoperei romantice ,,Luceafărul '' sugerează antiteza dintre cele două lumi dar și puterea geniului  de a se izola  în lumea lui rațională, renunțând la sentimente.

Analizând perioada de creație a liricii eminesciene, aflăm că aceasta corespunde romantismului eminescian, ultima etapă a curentului literar considerat romantism târziu.

Viziunea poetului este reprezentată prin temele și motivele romantice invocate, imaginarul poetic îmbrăcând realitatea concretă într-o formă specific eminesciană.

 Biblioteca Comunală Copalnic Mănăștur vă așteaptă cu un număr generos de cărți,  ale gigantului  om de cultură, scriitorul de  geniu MIHAI EMINESCU.